Zile și Nopți

Transalpina vs. Transfăgărășan

De Ştefan Dobre acum mai mult de 2 ani din categoria lifestyle

Transalpina vs. Transfăgărășan

Transfăgărășanul a fost construit între anii 1970 – 1974 în timpul lui Nicolae Ceaușescu, care a vrut să asigure un drum strategic peste munți. Inaugurarea drumului a avut loc în data de 20 septembrie 1974 iar de atunci, mii de turiști îl escaladează anual. Așa cum este de așteptat, drumul peste Munții Făgăraș s-a realizat cu eforturi uriașe și cu prețul multor vieți.

Oficial se vorbește de 40 de oameni decedați pentru ca acest drum să străbată munții, dar oameni care după 35 de ani mai sunt în viață vorbesc de sute de vieți omenești pierdute. Pentru executarea tunelului Capra -Bâlea au fost săpați peste 41.000 metri cubi de piatră, folosindu-se 20 tone de dinamită, 3.500 tone de ciment, 90 tone de oțel beton, 24.000 ancore, 130 tone de plase sudate, 14.000 metri pătrați de cofraje, 1.800 metri de tuburi de beton, 4.100 metri de țeavă, 50 tone de confecții metalice, 7.000 metri cubi de nisip, 6.000 metri cubi de pietriș, 3.000 tone de cribluri și 740 de lămpi de iluminat.

Impresionant, nu?! Traseul Transfăgărășanului prezintă o mare atracție pentru turiști datorită peisajelor fascinante create de relieful glaciar. Principalele puncte de interes sunt lacurile Vidraru, Capra, Complexul Cumpăna, diverse cabane turistice și telecabina Bâlea, cascada și lacul Bâlea. În total, traseul Transfăgărăşanului se întinde pe o lungime de aproape 90 km. Direcția recomandată pentru străbaterea acestuia cu autoturismul este dinspre sud spre nord, din cauza pantei mai abrupte pe versantul nordic al Muntilor Făgăraș.

Traseul este deosebit datorită peisajelor întâlnite, cu multe curbe periculoase, diferențe mari de nivel, stânci și prăpastii precum și cascade abrupte. Șoseaua este închisă traficului de la sfârșitul lunii octombrie până în luna iunie din cauza zăpezii care acoperă drumul. Pe timp de iarnă transportul de la Bâlea Cascadă la Bâlea Lac se poate face cu telecabina pe o distanta de 3800 m. Peisajul este foarte frumos și în același timp sălbatic având în partea laterală prăpastii pe o suprafață de nouă km.

Transalpina, denumită și „Drumul Regelui” face legătura între Transilvania și Oltenia. Aflat la peste 2.000 de metri altitudine, Transalpina este cel mai înalt drum din România care poate fi traversat cu maşina, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele (la 2.145 m). Deși mai înaltă decât Transfăgărșanul este mai puțin cunoscută decât acesta. În ultimii ani, după asfaltare, Transalpina a început să devină un adevărat drum ”obligatoriu” de făcut. În 2009 a inceput asfaltarea si modernizarea acestui drum pe o distanţă de 148 de kilometri, între Sebeş, judeţul Alba și Bengești, Judeţul Gorj. În luna mai 2012 mai mult de 99% din Transalpina era deja asfaltatată.

Se preconizează că întreaga Transalpina va fi asfaltată și modernizată până la finele anului 2012. Referitor la acest traseu există și o legendă locală, care spune că, la sfârşitul secolului XVIII şi la începutul secolului XIX, fiecare familie de localnici a participat la construirea unei porţiuni din acest drum, în funcţie de posibilităţile fizice şi financiare. Potrivit altor surse, şoseaua a fost construită şi pietruită de germani în timpul primului razboi mondial , din raţiuni militare, însă a fost foarte puţin folosită. Transalpina a fost reconstruită în perioada interbelică şi dată în folosinţă în 1938, când a fost inaugurată de regele Carol al II-lea. De atunci Transalpina a fost foarte puţin întreţinuta. Traseul era folosit din timpuri străvechi de către păstorii din Mărginimea Sibiului care își treceau turmele în Oltenia, fiind nu mai mult decât o potecă prăpăstioasa pentru cai, numita sugestiv „Poteca Dracului”.

Transalpina pornește din Jina de unde coboară pe o distanță de 7 km pana la Șugag. De aici începe urcușul. După câțiva kilometri se ajunge la barajul Tau și apoi la barajul Oașa. Transalpina continuă mergând apoi până la Obârșia Lotrului. Mai departe, aflată într-o vale cu o deschidere foarte frumoasă, sunt mai multe posibilități: se poate merge în stânga spre Brezoi, circa 60 km, trecând pe langa Lacul Vidra și stațiunea Voineasa, sau în dreapta spre Petrila, care e cale de 28 de km. Pentru a continua Drumul Regelui, DN 67C trebuie mers înainte spre Novaci. De fapt, de abia acum începe cea mai spectaculoasă parte, drumul prin zona alpină, adevarata Transalpina. Serpentinele se înșiruie una după alta, ducându-ne în locuri tot mai înalte. Dintr-o dată, muntele dispare, iar în față se întinde platoul de pe vârful Păpușa de unde se coboară în stațiunea Rânca, și apoi la Novaci unde ia sfârșit Transalpina.

Fotografii

656f55e5ef933dbad53ab9e42e7fcb2d 87983345d7dc5e498c95bc5154da63b3 0a7c1802acfe1c7cf9714e1970f71e0a

Orașul cere părerea ta. E foarte ușor să te înregistrezi.